ATENȚIE! Consultați sursele oficiale!

În contextul războiului din Ucraina în spațiul public în ultima perioadă circulă mai multe mesaje care nu au legătură cu realitatea. Și perioada de debut a pandemiei de COVID -19 a fost una în care au circulat mesaje eronate și conspiraționiste. Din această categorie face parte un nou mesaj de tip FAKE NEWS, mesaj care se referă la faptul că un nor toxic ar ajunge pe teritoriul României. Ca urmare a acestui tip de mesaje,autoritățile din România, prefectura Caraș Severin a transmis următorul comunicat:: „Ca urmare a răspândirii pe canalul WhatsApp a unui mesaj prin care se prezintă că mâine, pe teritoriul României va fi prezent un nor toxic care ar conține sulf, plumb și alte metale grele, format în urma bombardamentelor din Ucraina, vă informăm că informațiile prezentate sunt false și se înscriu în spectrul informațiilor de tip FAKE NEWS.

Conform datelor furnizate de CAMS (Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus), pe parcursul zilei de astăzi și mâine, deasupra României, concentrațiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate.

Ne delimităm ferm de informațiile regăsite în mesajul din imaginea de mai jos care au ca scop precis generarea sentimentului de panică în rândul comunităților.

Vă rugăm să NU DISTRIBUIȚI astfel de mesaje! „-comunicat al Instituției prefectului din județul Caraș Severin.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *