Au probleme cu legea, după ce au fost prinși beți la volan

Polițiști reșițeni au oprit pentru control, pe strada G.A. Petculescu, un autoturism condus de un bărbat, de 50 de ani, care a fost testat cu aparatul etilometru și care avea o alcoolemie de 1,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mai mult decât atât, acesta avea dreptul de a conduce suspendat, după ce, în noaptea precedentă fusese depistat în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, autoturismul condus de acesta nu avea montate plăcuțele cu numerele de înmatriculare, care fuseseră retrase cu aceeași ocazie, pentru că nu deținea asigurare de răspundere civilă auto valabilă.

Bărbatul a fost condus din nou la spital unde a refuzat și de această dată prelevarea mostrelor biologice.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, conducerea unui autovehicul ale cărui plăcuțe cu numerele de înmatriculare au fost retrase și refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice.

Și la Oravița, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din Timișoara, care circula pe strada Cloșca din Oravița, cu viteza de 137 km/h, având ca pasageri pe bancheta spate 2 minori, asigurați cu centura de siguranță.

De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând că avea o alcoolemie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la testarea privind consumul de substanțe psihoactive, au rezultat suspiciuni privind consumul uneia dintre substanțe.

Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, rezultatul analizelor toxicologice constituind probă în cadrul dosarului penal întocmit în acest caz.

De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional pentru depășirea limitei de viteză și pentru faptul că nu avea asigurare obligatorie de răspundere auto civilă, i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și i-au fost retrase certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.

 

Polițiștii cărășeni continuă activitățile din competență, pentru siguranța comunității.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *