Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară în Caraș-Severin, Timiș și Mehedinți, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul prestării de servicii sociale, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului fiind estimat […]
Autor: Andreea Ilie
Percheziții în Caraș-Severin! 4 arme letale, confiscate! Un resițean, reținut!
Polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin, împreună cu procurori de la Parchetul de la lângă Judecătoria Reșița, au efectuat 2 percheziții domiciliare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată. În urma activităților au fost descoperite și ridicate 4 arme letale […]
S-a oprit apa la Oravița
În vederea remedierii unei avarii apărute la căminul de branșament de pe strada Andrei Șaguna din Oravița, s-a oprit furnizarea apei potabile astăzi, până la ora 12.00. Sunt afectați toți consumatorii de pe str. Andrei Șaguna. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul Aquacaraș. La reluarea serviciului de alimentare cu apă […]
Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la Colegiul Economic al Banatului Montan din Reșița
Elevii Colegiului Economic al Banatului Montan din Reșița au participat la un exercițiu de evacuare în caz de incendiu, pregătindu-se astfel pentru situații de urgență. Prin acest exercițiu, aceștia au învățat cum să reacționeze rapid și eficient, respectând toate măsurile de siguranță.
Se reface carosabilul din cartierul Pipirig
După ce lucrările de introducere a rețelelor de apă și canalizare s-au încheiat, la Caransebeș se reface carosabilul pe strada 1 Mai din cartierul Pipirig. De asemenea, tot la Caransebeș au avut loc lucrări de asfaltare a carosabiluli și pe străzile Baltă Sărata, Țarcului și Cernei.
Accident pe „drumul morții”! 3 persoane au ajuns la spital
Un grav accident de circulație a avut loc aseară, pe DN6, pe drumul morții, între localitățile Cornea și Mehadia, la km 401, între 2 TIR-uri înmatriculate în Turcia și 2 autoturisme. În urma accidentului, 3 persoane au fost rănite și transportate la spital, conștiente, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Toți cei 4 șoferi au fost […]
O stradă din Oțelu Roșu, fără apă la robinet
În vederea remedierii unei avarii apărute pe str. Avram Iancu din Oțelu Roșu, s-a oprit furnizarea apei astăzi, până la ora 13.00. Sunt afectați toți consumatorii de pe str. Avram Iancu. Pentru orice problemă apărută ulterior, puteți să apelați Dispeceratul Central Aquacaraş, la 0255/215643 și 0766341274 sau Punctul de Lucru Oțelu Roșu, la 0255/530201.
[VIDEO] „Ştiai că”, o nouă campanie de informare a cetăţenilor privind situaţiile de urgenţă
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, a anunţat lansarea unei campanii de informare a cetăţenilor privind situaţiile de urgenţă. Campania face parte din seria de evenimente dedicate Săptămânii Protecţiei Civile, care are loc în perioada 26 februarie – 4 martie. O premieră va fi lansarea campaniei „Ştiai că”. […]
Primăria Caransebeș te invită la Carnaval!
Primăria Municipiului Caransebeș, în colaborare cu Parohia Romano-Catolică și Surorile Franciscane, vă invită la tradiționalul Carnaval, în data de 28 februarie. Evenimentul are loc în Cantina Liceului Auto, începând cu ora 17.00, iar intrarea este liberă. Menționăm că se vor acorda premii pentru cele mai frumoase măști.
Mai multe străzi din Reșița au rămas fără apă la robinet
Pentru remedierea unei avarii produse accidental de către constructorul SC Erbașu Edil Construct SRL pe strada Ioan Corvin, bloc C6 din Reșița, furnizarea apei potabile va fi întreruptă astăzi, până la ora 17.30. Vor fi afectaţi consumatorii din zona Centru-Valea Domanului (str. Ion Corvin, str. Sarmizegetusa, str. Butovăț, str. Toamnei, str. I.L.Caragiale, BRD, Lidl, ANAF, […]
