Bonnie Tyler începe anul 2025 cu o piesă motivațională, intitulată „Yes I Can”

Bonnie Tyler începe anul 2025 cu o piesă motivațională, intitulată „Yes I Can”. Melodia beneficiază de un videoclip nostalgic și vine după o pauză de 4 ani de la apariția albumului „The Best Is Yet to Come”.

„Yes I Can” este un imn al determinării și rezilienței, ce poartă amprenta vocală inconfundabilă Bonnie Tyler. Artista a înregistrat piesa în studioul LaLa Music din Austria alături de Chris Kaufmann la chitară, David Mackay la clape, Patrick Schmiderer la sintetizatoare și Bob Jenkins la tobe. Piesa a fost scrisă de Bill DiLuigi și Hannah McNeil și produsă de David Mackay și Patrick Schmiderer.

Videoclipul ce însoțește noul single „Yes I Can” a fost regizat de Luke Wade și poartă publicul prin momentele care au modelat viața și cariera artistei.

„Am filmat videoclipul piesei „Yes I Can” luna trecută și vreau să-i mulțumesc lui Luke Wade și întregii echipe de la LiveWorks pentru că au făcut ca această experiență să fie atât de grozavă”, a împărtășit Bonnie Tyler pe rețelele de socializare.

Melodia a fost interpretată live pentru prima oară la concertul susținut în noaptea de Revelion la Silvester-Schlagerbooom. Spectacolul a fost difuzat simultan pe posturile Das Erste (în Germania), ORF (în Austria) și SRF (în Elveția).

„Yes I Can” este lansată după apariția pieselor „Faster Than the Speed ​​of Night”, „Let’s Go Crazy Tonight”, „Bad for Loving You”, „The Best” și „Older” de pe albumul live din 2024, „In Berlin”.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *