Descinderi în această dimineață în Caraș-Severin, într-un dosar de trafic de migranți. Polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate și procurorii DIICOT au pus în aplicare șase mandate de percheziție la persoane suspectate că făceau parte dintr-o rețea care transporta migranți ascunși în autotrenuri către vestul Europei.
Anchetatorii susțin că gruparea ar fi fost activă încă din 2023 și ar fi organizat transporturi succesive de migranți către Ungaria, Austria și Germania.
În august 2023, autoritățile au descoperit 60 de migranți din Egipt, Pakistan, Bangladesh, India și Ghana, despre care anchetatorii susțin că fuseseră introduși fraudulos în România de membrii rețelei.
În total, șase persoane, cu vârste între 25 și 50 de ani, sunt cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți.
Acțiunea este în desfășurare, iar suspecții sunt audiați la sediul DIICOT Caraș-Severin.
La operațiune participă polițiști din Caraș-Severin, Timișoara, Arad și Caransebeș, polițiști de frontieră de la Nădlac, luptători SAS și jandarmi.
Ancheta continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea întregii activități infracționale.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

