Cabron, Smiley și Puya marchează 20 de ani de prietenie și de drum comun în industria muzicală cu „Departe de apus”

Cabron, Smiley și Puya marchează 20 de ani de prietenie și de drum comun în industria muzicală cu „Departe de apus”, o piesă-manifest dedicată tuturor celor care țintesc sus și nu renunță la visurile lor, indiferent de obstacole, prejudecăți și limitări.

„Departe de apus” prezintă, pe lângă mesajul motivațional, și povestea de succes a lui Edwin Petrea, „Il Fenomeno” din artele marțiale, așa cum este descris de antrenorul său, Dorel Simion. Edwin este considerat puștiul minune al sportului românesc care, la doar 15 ani, este campion la șase sporturi de contact, a câștigat concursuri de Kickboxing, Box, Lupte Libere, Kempo, Sport BJJ și MMA și are deja în portofoliu câteva sute de medalii, cupe naționale și internaționale.

„Mă tot uitam cum toată lumea face colaborări și că toate, culmea, sunt colaborările anului. Așa că <> și am adus pe piesă doi dintre cei mai buni tovarăși de-ai mei de-o viață, Smiley și Puya, pentru a face chiar colaborarea anului, sau, de ce nu, chiar a ultimilor ani. Piesa <> are un mesaj puternic motivațional, fiind fix ce ai nevoie să auzi când ești căzut la pământ, iar oamenii din jurul tau nu te încurajează pentru a merge mai departe spre visul tau. Cred că fiecare dintre noi trebuie să știe că un vis trebuie urmat până la capăt, indiferent de obstacolele pe care le întâlnesti, pentru că până la urmă fără obstacole parcă nu ar mai avea haz tot drumul și dacă nu e și greu, nu găsești satisfacția de la final. În clip apare cel mai potrivit personaj pentru acest mesaj, Edwin Petrea – un tânăr foarte talentat de la mine din Ploiesti, un exemplu care țintește cel mai sus. Este deja campion la 6 stiluri diferite de luptă la numai 15 ani și, e clar, este „Departe de apus”. Totul prin muncă multă, disciplină, familie alături și un vis pe care-l urmărește zi de zi”, a declarat Cabron.

Smiley a declarat:

„Campionii se pot naște oriunde, nu există imposibil atunci când ai drumul, dar mai ales visul tău, atunci când ai pasiune și muncești pentru el, atunci când nimic nu este prea mult sau prea greu, atunci când obstacolul apărut este doar un prilej să mergi mai sus și să devii mai puternic. Îmi doresc ca toți oamenii să își înțeleagă puterea, să aibă încredere în ei și să nu se lase doborâți de vorbe, de descurajări, de prejudecăți. Fiecare dintre noi poate fi un campion în lumea lui sau în lumea mare atât timp cât nu-și pierde bucuria, pasiunea și visul. „Departe de apus” este combustibilul pentru toți cei care au un vis de atins.”

Puya a adăugat:

„Mă bucur că în sfârșit iese piesa cu Cabron și Smiley, unii dintre artiștii mei preferați. Cred că marchează peste 20 de ani de prietenie și am încercat să facem ceva memorabil. Iulian Moga a făcut un super clip. Exact cum am spus în text: mulțumesc tuturor celor care ne ascultă, fără ei nu eram așa sus! Așa că vă vom lăsa pe voi să decideți cât de sus merită să ajungă piesa asta.”

Co-producție HaHaHa Production, Cat Music și Scandalos Music, „Departe de apus” a fost compusă de Cabron, Smiley, Florin Boka (Feenom) și Răzvan Sofronescu. Versurile au fost scrise de cei trei artiști.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *