Tom Cruise a fost terifiat de filmul original „Mumia”

Starul noului film Mumia, Tom Cruise, a declarat într-un interviu acordat publicaţiei The Morning că filmul original, din 1932, cu Boris Karloff în rolul central, l-a speriat teribil în copilările.
În noul film Universal Studios, primul dintr-o serie de reboot-uri ce vor readuce pe marele ecran monştri clasici din filme celebre, Cruise joacă rolul unui membru al trupelor speciale din Marina Militară a SUA. Actorul a spus că a acceptat fără ezitări oferta de a juca în film, mai ales că îşi aduce bine aminte ce efect a avut asupra sa vizionarea peliculei originale. Cruise a povestit că a fost atât de speriat de interpretarea lui Karloff, încât nu a mai putut să adoarmă singur.
„Mi-a plăcut foarte mult filmul din ’30 cu Boris Karloff. Cele trei surori ale mele împărţeau o cameră, însă eu dormeam separat, fiind băiat… însă după ce am văzut filmul acesta m-am furişat în camera lor pentru că eram mult prea îngrozit”, a povestit actorul.
Johnny Depp va fi Omul Invizibil

Producţia va face parte din seria „Universul Întunecat”, o alternativă a studiourilor la Universul Cinematografic Marvel
Studiourile Universal au anunţat o nouă adaptare a Omului Invizibil, romanul publicat de H.G. Wells în 1897. În rolul principal a fost distribuit starul Piraţilor din Caraibe, Johnny Depp, scrie Variety.com.
Producătorii filmului vor fi Alex Kurzman şi Chris Morgan, angajaţi să creeze un univers al monştrilor clasici aduşi până acum pe marele ecran de Universal – un proiect intitulat Dark Universe/Universul Întunecat, o alternativă la UCM (Universul Cinematografic Marvel). Alături de The Invisibile Man, vor mai face parte din „Dark Universe” producţiile The Mummy (în care îl vom vedea pe Tom Cruise), Van Helsing, Dracula şi Wherewolf. Va exista, de asemenea, şi un remake al lui The Bride of Frankenstein, în care va juca Javier Bardem.
The Invisible Man a fost ecranizat în 1933, după un scenariu imaginat chiar de Wells, şi urmărea povestea doctorului Jack Griffin, un om de ştiinţă pasionat care găseşte o cale de a deveni invizibil, dar ajunge să se transforme apoi într-un criminal fără discernământ.
Transformers: The Last Knight/Transformers: Ultimul cavaler
Filmul promite să ne dezvăluie istoria secretă a Transformerilor şi strânsele ei legături cu ultimul mileniu din istoria oamenilor. Cu acelaşi Mark Wahlberg în rolul principal, sequelul regizat de acelaşi Michael Bay plusează distribuindu-l pe Anthony Hopkins în rolul lui Edmund Burton, posesorul unor informaţii ce ar trebui să ne facă să înţelegem de ce Transformerii se întorc atât de des, aparent fără motiv, pe Terra. Evident, filmul va fi doldora de explozii şi… transformări spectaculoase, noi rase de pe Cybertron făcându-şi de cap pe planeta noastră. Josh Duhamel, Tyrese Gibson, John Turturro şi Stanley Tucci îşi reiau rolurile din părţile anterioare.
