De ce trebuie să iubim ciocolata neagră

„A piece of dark chocolate a day keeps the doctor away” [un pătrăţel de ciocolata neagră zilnic ţine doctorul departe]. Acesta este indemnul specialistilor care sustin ca o cantitate moderata de ciocolata neagra consumata cu regularitate poate regla valorile tensiunii arteriale.

Am tot auzit, în ultima vreme, că e bine să mâncăm ciocolată neagră, amăruie, cu cât mai multă cacao. Studii recente ne oferă explicaţiile precise care confirmă fără urmă de îndoială calitatea de medicament natural al ciocolatei negre.

Tinerii de peste 20 de ani care mănâncă în fiecare zi 8 grame de ciocolată neagră (adică o pătrăţică) prezintă o îmbunătăţire evidentă a funcţiilor vasculare, a arătat un studiu recent realizat de echipa medicului Telmo Pereira, de la Colegiul Superior de Tehnologie a Sănătăţii din Portugalia. Fluxul arterial în cazul celor care consumă cu regularitate ciocolată neagră creşte cu 14% sau chiar cu 23%, potrivit specialiştilor portughezi. Condiţia este, desigur, ca nivelul de cacao din ciocolată să fie de cel puţin 70% şi să se menţină obiceiul de a mânca o pătrăţică pe zi cel puţin o lună.

Previne diabetul Polifenolii, substanţele benefice care se regăsesc din belşug în ciocolata neagră, sunt extrem de utili şi în reglarea sensibilităţii la insulină.

Sensibilitatea organismului la insulină este prima care are de suferit în cadrul sindromului metabolic (caracterizat prin hipertensiune, hiperglicemie şi un nivel crescut al grăsimilor în sânge), premergător diabetului. În cadrul unui studiu publicat în revista de specialitate „Endocrine Abstracts“, cercetătorii au oferit o cantitate chiar mai mare de ciocolată neagră decât portughezii în vederea obţinerii unor rezultate bune: 20 de grame de ciocolată (aproape trei pătrăţele), timp de o lună. „Rezultatele demonstrează că 20 de grame de ciocolată neagră cu peste 70% cacao pot întârzia sau preveni declanşarea diabetului de tip II“, precizează Grace Farhat, cercetătoare în cadrul departamentului de dietetică, nutriţie şi ştiinţe biologice al Universităţii „Regina Maria“ din Edinburgh, Marea Britanie, coordonatoarea studiului.

Cacaua din ciocolata neagră are capacitatea de a stimula producţia în organism a unor neurotransmiţători (acei mesageri din creierul nostru care îi „spun“ corpului cum să se comporte şi cum să se simtă) care ne conferă o stare de bine.

O echipă de cercetători americani de la Universitatea de Stat din Louisiana au vrut să observe cum este metabolizată ciocolata neagră şi ce anume o face să fie atât de eficientă în reducerea tensiunii arteriale, de exemplu. Specialiştii au constatat că atât antioxidanţii, cât şi fibrele din cacao fermentează în zona finală a tractului digestiv, ceea ce eliberează proprietăţile benefice în corp.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *