Administrația națională de meteorologie a emis astăzi două atenționări meteorologice ce vizează și județul Caraș-Severin. Prima atenționare cod galben intră în vigoare astăzi, la ora 16:00 și este valabilă până miercuri dimineață, la ora 10:00. Conform meteorologilor, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei și sudul Crișanei, unde se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), averse torențiale, frecvente descărcări electrice și izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Cea de-a doua avertizare cod galben intră în vigoare mâine dimineață și este valabilă până joi, la ora 10:00. „În Banat, Oltenia, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Munteniei, precum și în zona Carpaților Occidentali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp”, se arată în atenționarea ANM.
Alte articole din aceeași categorie
17APR.
CSM Reșița va întâlni azi pe stadionul din Valea Domanului, formația CSA Steaua București, în etapa a 5-a din play-off-ul Ligii a doua!
În play-off se joacă spre finalul acestei săptămâni etapa care încheie turul, etapa 5 din totalul de 10. Runda începe de azi,...
16APR.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au desfășurat acțiuni de control tematică, premergătoare sărbătorilor pascale
În perioada 07 aprilie- 11 aprilie, în piețele de pe raza municipiului Resita, polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție...
16APR.
Săptămâna Mare. Ce semnificație au zilele Sfintelor Pătimiri
Credincioșii au intrat de luni, 14 aprilie, în Săptămâna Mare, până sâmbătă, 19 aprilie. Potrivit rânduielilor...
16APR.
Acțiuni de control la locurile de muncă din domeniul industriei extractive
Inspectorii de muncă ITM Caraș-Severin derulează un nou tip de acțiuni de control. Este vorba de acțiuni de control la...
15APR.
Magazinele PPC Energie din judeţele Caraş–Severin, Timiş, Arad și Hunedoara vor fi închise cu prilejul Sărbătorilor Pascale
Magazinele PPC Energie din judeţele Caraş–Severin, Timiş, Arad și Hunedoara vor fi închise cu ocazia Sărbătorilor...