Conducerea Centrului de Transfuzii Sanguine din Reșița face apel la cetățeni să facă o faptă bună de sărbători și să vină să doneze

Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița are în continuare mare nevoie de sânge din toate grupele.

Astfel, conducerea Centrului face apel la cetățeni să facă o faptă bună acum, de sărbători și să vină să doneze.

Unitatea de Transfuzii rămâne deschisă până în ajunul Crăciunului, însă vineri, 24 decembrie, centrul va avea program special şi va funcţiona între orele 7.30-11.00.

Menționăm că persoanele care donează sânge vor primi 7 tichete de masă în valoare de 67 de lei şi o zi liberă plătită de la serviciu.

Nu pot dona sânge persoanele care care suferă de boli precum hepatită, HIV, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă sau de piele, persoanele anemice, persoanele hipo sau hipertensive, persoanele care poartă ochelari cu dioptrii +,- 4, persoanele care au consumat alcool cu 24 de ore înaintea donării, persoanele care au avut intervenții chirurgicale sau stomatologice în ultimele 6 luni, precum și femeile însărcinate, cele care alăptează și cele care se află la menstruație.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *