CSM Caransebeș, rezultate excelente și recorduri personale la competițiile de atletism din București

Șase tineri atleți ai clubului CSM Caransebeș, au impresionat la Cupa Municipiului București și Campionatul Municipal București, obținând clasări de top, recorduri personale și două medalii de argint prin Alexis Cionca.

 

În acest weekend, la Cupa Municipiului București și Campionatul Municipal București de Atletism pentru Copii, clubul CSM Caransebeș a fost reprezentat de șase tineri atleți care au obținut rezultate remarcabile și numeroase recorduri personale.

Cea mai tânără sportivă a delegației, Elsa Maria Dragomir (8 ani), a stabilit două recorduri personale, clasându-se pe locul 15 în proba de 50 m și pe locul 18 la 200 m.

Melisa Sârbu a avut o evoluție foarte bună, ocupând locul 7 la 200 m și locul 5 la 600 m, ambele performanțe fiind recorduri personale.

La categoria U13, Raluca Gheorghioni s-a clasat pe locul 8 la 800 m și locul 4 la 1500 m, iar Nikolas Ifrim a încheiat pe locul 8 la 800 m și locul 5 la 1500 m, ambii reușind să își îmbunătățească recordurile personale.

Tot la U13, Alexis Cionca a avut o prestație excelentă, obținând locul 2 atât la 800 m, cât și la 1500 m, cu record personal și „season best”.

La categoria U14, Ariana Fiat a ocupat locul 4 la 200 m (record personal) și locul 4 la 800 m (season best). De asemenea, a debutat în proba de 60 m garduri, reușind calificarea în finală, unde a încheiat competiția pe locul 8.

„Felicitări tuturor sportivilor pentru munca, determinarea și rezultatele obținute!

Mulțumiri Primăria Caransebeș și domnului primar Felix Borcean pentru sprijinul constant acordat sportivilor și activității clubului. Împreună continuăm să susținem performanța!” – Transmite antrenorul Călin Dragomir de la CSM Caransebeș.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *