„Cu petardele nu te joci! Îți pot pune în pericol sănătatea și libertatea”

De asemenea, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, a efectuat acţiunea naţională „IMPORTATORII DE ARTIFICII 2022”, care a avut ca scop prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele juridice.

În cadrul acțiunii, polițiștii din Caraș-Severin au efectuat 9 controale la persoanele juridice autorizate să desfăşoare operaţiuni de import/transfer/comercializare articole pirotehnice, precum şi la cele care efectuează jocuri de artificii.

Persoanele juridice autorizate controlate nu au efectuat operaţiuni de import/transfer cu articole pirotehnice.

Totodată, au fost efectuate 4 acţiuni de prevenire privind regimul materiilor explozive şi pirotehnice.

Ca reper, în perioada sărbătorilor de iarnă 2021/2022, în Caraș-Severin au fost efectuate 56 de acțiuni și controale, fiind înregistrate 24 de dosare penale, în care sunt cercetate 24 de persoane.

În urma acestor activități, au fost constatate 48 de infracțiuni și aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 3.000 de lei.

Totodată, au fost confiscate aproximativ 180 de kg de articole pirotehnice.

Pentru evitarea implicării în evenimente negative, recomandăm:

-Să cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate!

-La achiziționarea de articole pirotehnice să verificați eticheta. Acestea să fie inscripționate în limba română!

-Să sesizați poliția când constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice!

Vă readucem în atenție câteva aspecte legate de obiectele cu conținut pirotehnic:

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.

Folosirea articolelor pirotehnice SE INTERZICE în următoarele situaţii:

a) între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;

d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:

a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;

b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;

c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Sancţiunile contravenţionale cu amendă pot fi aplicate şi persoanelor juridice. În cazul persoanelor juridice, limitele minime şi maxime ale amenzilor se majorează cu 100%.

Pentru tulburarea liniștii și ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1 și nu numai, se vor aplica sancțiunile contravenționale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 republicată.”

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *