Curtea de Apel a decis! Organigrama Consiliului Județean se poate aplica!

Organigrama Consiliului Județean în forma propusă de actuala administrație publică va putea fi aplicată. Asta, deoarece Curtea de Apel Timişoara a admis recursul Consiliului Județean şi a casat sentinţa Tribunalului Caraş-Severin, respingând în întregime cererea angajaților instituției județene care au cerut suspendarea hotărârii. Cum acestă hotărâre este definitivă, actuala conducere a Consilului Județean va putea să pună în aplicare organigrama pe care a gândit-o imediat după câștigarea alegerilor, în luna septembrie a anului trecut.  Curtea de Apel Timișoara a dat această sentință pe data de 7 mai, iar astăzi într-un comunicat de presă administratorul public al județului, Tinu Vidaicu a făcut următoarele precizări: „Vestea privind deblocarea noii organigrame a Consiliului Județean Caraș-Severin nu poate decât să mă bucure pentru că, în sfârşit, de la jumătatea lunii iunie, lucrurile vor putea să funcţioneze şi mai bine cu o nouă structură. Este extrem de important ca echipa care coordonează proiectele judeţului să fie cât mai omogenă, astfel devenind mult mai eficientă”.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *