”Dar din Dar” pentru cei mai puțin norocoși

Aproximativ 100 de familii nevoiașe din Caraș-Severin și Timiș vor fi ajutate și anul acesta de către voluntarii cu suflet mare ai Asociației Acasă în Banat.

Mai exact, aceștia vor primi pachete cu alimente, produse de curățenie și produse de igienă.

„Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, e momentul să ne gândim la cei mai puțin norocoși dintre noi. În satele bănățene mai sunt bătrâni singuri și abandonați, familii cu copii, care abia își duc traiul de pe-o zi pe alta, numeroase persoane cu dizabilități sau oameni fără venituri. La fel ca în edițiile precedente, ne vom îndrepta spre satele unde știm că sunt oameni care au mare nevoie de ajutor.”, se arată pe pagina de Facebook a Asociației Acasă în Banat.

Menționăm că o firmă din Timișoara va dona pentru campania Dar din Dar 20% din vânzări, iar toți clienții LIDL pot dona în cutiile de donații speciale amenajate la ieșirea din magazine.

De asemenea, cei care doresc pot dona în contul Asociației Acasă în Banat, menționând numele campaniei: Dar din Dar.

„Dacă doriți să participați la campanie, să pregătiți și să distribuiți pachetele, trimiteți-ne un mesaj și haideți să facem o faptă bună pentru acești oameni!”, transmit voluntarii Asociației Acasă în Banat.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *