David Ciente și Maria Chivu lansează o nouă piesă în colaborare, o versiune reinterpretată a cântecului „Până când nu te iubeam”

David Ciente și Maria Chivu lansează o nouă piesă în colaborare, o versiune reinterpretată a cântecului „Până când nu te iubeam”. Pentru David, melodia este mai mult decât un remake, este „o melodie veche tradusă în sunetul, emoția și energia de azi”.

„”Până când nu te iubeam” este remake-ul unui cântec publicat în 1852 de Anton Pann, cunoscut pentru muzica și textele sale care au marcat cultura românească a secolului al XIX-lea. Am pornit de la linia melodică și de la felul în care vechea muzică românească cultă poartă, uneori, acele nuanțe bizantine — un tip de emoție care nu îmbătrânește, chiar dacă trec generațiile.

În versiunea mea am păstrat spiritul originalului, dar am schimbat cadrul: am reconstruit piesa într-un sound electronic de azi, unde slap house aduce impactul și groove-ul, iar progressive house construiește tensiunea și urcarea lentă până la momentul de eliberare.

Pentru mine, partea specială e că piesa asta nu e doar un „remake” al unei piese din trecut, ci devine ceva prezent — o melodie veche tradusă în sunetul, emoția și energia de azi.

Maria Chivu e centrul acestei versiuni, ca voce principală — ea poartă povestea și emoția, iar eu am produs totul în jurul interpretării ei, ca să rămână clară, vie și prezentă în fiecare moment.

Piesa asta e pentru voi, români de pretutindeni, oriunde v-ați afla — dar și pentru oricine iubește muzica ce leagă tradiția de energia de azi, dincolo de limba pe care o vorbește.” – David Ciente.

Post Author: Lucian Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *