David Guetta şi MORTEN au lansat videoclipul piesei „Permanence”

Single-ul „Permanence” a sosit pe 7 ianuarie 2022, iar videoclipul oficial a fost dezvăluit pe 13 ianuarie. Acest clip îi prezintă pe David Guetta şi MORTEN în faţa unui public uriaş, bătuţi de lumini stroboscopice, pe marile arene ale lumii. Guetta este ridicat deasupa fanilor şi platanelor ca un profet al unui nou gen muzical. Curentul are şi un nume, „Future Rave”, iar bazele sale au fost puse de aceşti doi DJ.

Future Rave este un nou gen de EDM, pornit de Guetta şi Morten, o combinaţie de techno şi house progresiv cu arpergiator melodic agresiv, bas puternic şi tobe pronunţate. Momentul de intrare în mainstream a venit în 2020, în vară, atunci când cei doi muzicieni au lansat EP-ul „New Rave”. Feedback-ul de la comunitatea house şi techno a fost fabulos, iar Guetta a afirmat că tot mai mulţi DJ vin să îl întrebe dacă îi pot prelua piesele şi stilul în mix-uri. Sound-ul s-a născut prin combinarea EDM-ului cu muzica house din underground.

Precedentul release al artiştilor a fost „Alive Again”, iar cei doi au făcut şi un super remix pentru piesa lui Guetta şi Sia „Titanium”, la timp pentru aniversarea de 10 ani a single-ului. Guetta e pe cai mari, cu a zecea nominalizare la Premiile Grammy în noiembrie, pentru colaborarea cu Afrojack pe piesa „Hero”. La final de 2021 francezul s-a clasat pe locul întâi din nou în top 100 DJ pe anul 2021, sondaj realizat de DJ Mag. Este pentru a treia oară când termină un an pe locul întâi. MORTEN abia a debutat în top şi a făcut-o direct pe locul 39.

David Guetta a colaborat cu John Newman în 2021 pe piesa „If You Really Love Me (How Will I Know)”, care i-a dat un nou suflu piesei lui Whitney Houston din 1985, „How Will I Know”.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *