De ziua Jandarmilor!

Jandarmeria Română a aniversat 172 de ani de la înființare. Jandarmeria este o structură a Ministerului de Interne care şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale. Cu acest priilej, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin a avut loc o adunare festivă, la care au fost prezenți șefii de arme din structurile MAI și prefectul județului, Ioan Dragomir.

Cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române au fost avansați în gradul următor 12 cadre militare, doi ofițeri și 10 subofițeri. Totodată, la gradul de colonel a fost avansat și Gabriel Tănase, prim-adjunctul inspectoratului șef. Colonelul Ciprian Petrișor, Inspectoratul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș Severin a precizat că pe 12 aprilie, vor fi organizate activități interactive în curtea Muzeului Banatului Montan din Reșița, unde este deschisă o expoziție inedită cu tematică militară, dedicată Jandarmeriei Române.Evenimentele dedicate acestei sărbători s-au încheiat la monumentul ridicat în memoria eroului jandarm Nicolae Marcu, unde a fost depusă o jerbă de flori.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.