Despre principii de la Ioana Ignat – Muritor | Official Music Video

Ioana Ignat a lansat piesa ”Muritor”, o melodie compusă de artistă, prin care se dorește transmiterea unui mesaj important. În versurile acestui single, Ioana ne vorbește despre tăria de a avea o coloană vertebrală.

După ce a ocupat timp de 5 săptămâni poziția de lider în topul celor mai difuzate piese pe radio cu piesa “În Palma Ta”, în colaborare cu Edward Sanda, Ioana Ignat își surprinde fanii cu o melodie cu un mesaj profund.

“Piesa ”Muritor” este despre principii. Este despre ceea ce conteaza cu adevărat în viață, despre a-ți găsi sensul, scopul. Este despre a realiza că marea majoritate a lucrurilor cu care ne ocupăm și despre care ne entuziasmăm sunt trecătoare și nu construiesc ceva bun și durabil în jurul nostru. De multe ori în alergarea noastră este nevoie să ne oprim și să reflectăm dacă nu cumva am uitat ce este real și important. Viața nu este despre bani, despre ropote de aplauze și succes.

“Muritor” este despre caracter, familie, Dumnezeu, muncă, iubire, viață. Îmi doresc ca această piesă și mesajul ei să ajungă la cât mai mulți oameni”, declarat Ioana Ignat.

Compoziția muzicală este semnată de Ioana Ignat, iar versurile de Ioana si Mirela Ursache. Videoclipul este regizat de Ionuț Trandafir și a fost filmat în Islanda și în București.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *