
Polițiștii au desfășurat acțiuni de tip „Releu”, pe DN6, pentru reducerea riscului rutier și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv viteza neadaptată la condițiile de drum, depășirile neregulamentare, neacordarea priorității de trecere, conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
În câteva ore, polițiștii au efectuat 14 testări cu aparatul etilotest, iar în urma neregulilor constatate au aplicat aproximativ 50 de sancțiuni contravenționale, dintre care 20 pentru depășirea regimului legal de viteză, 4 pentru depășiri neregulamentare, 4 pentru neportul centurii de siguranță și 18 pentru alte abateri la regimul rutier.
Dintre acestea, 8 sancțiuni au fost aplicate pietonilor.
De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 4 permise de conducere, au retras 3 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Totodată, polițiștii au verificat tehnic 10 autovehicule, cu sprijinul reprezentanților RAR, iar în urma neregulilor constatate au dispus imobilizarea a unui vehicul.
DN 6 este unul dintre cele mai circulate și, totodată, cele mai periculoase drumuri naționale din țară.
De-a lungul anilor, această șosea a fost scena a numeroase accidente grave, soldate cu pierderi de vieți omenești, motiv pentru care a primit denumirea sumbră de „Drumul Morții”.
Traficul intens, infrastructura deficitară, depășirile riscante și viteza excesivă transformă frecvent acest drum într-o capcană mortală pentru participanții la trafic.
