Doar 2 localități cărășene au rata de infectare de peste 0

Nici astăzi DSP Caraș-Severin nu a raportat nicio infectare cu COVID-19 și niciun deces.

Astfel, bilanțul infectărilor este de 11.493, iar cel al deceselor este de 678.

De asemenea, la ora actuală nu mai exită nicio persoană internată în spitalele cărășene, există doar un suspect de infectare cu acest virus.

În carantină se află acum peste 100 persoane, iar în izolare doar 4.

Numărul total al testelor efectuate în județ este de peste 20.300.

În ultimele 24 de ore au fost recoltate 20 teste și tot în ultima zi, 120 de persoane au fost testate cu teste rapid.

Rata de infectare în Caraș-Severin este și mai mică astăzi, respectiv de 0,01 la mie.

Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Bocșa, mai exact 0,05 la mie, după care la Reșița, cu 0,02 la mie.

De altfel, sunt și singurele localități în care rata este de peste 0.

De asemenea, campania de vaccinare continuă, iar populația este așteptată la centrele de vaccinare pentru a se imuniza.

În județ, de la debutul campaniei de vaccinare anti COVID și până în prezent s-au primit in total peste 116.000 de doze de vaccin și s-au administrat în total peste 111.000 de doze.

În România, puțin peste 100 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultima zi și s-au înregistrat doar 2 decese.

Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *