La Mulți Ani, Costi Ioniță!

Costi Ionita s-a nascut pe 14 Ianuarie 1978, la Constanta, si a inceput sa cante de la varsta de 6 ani, cand parintii l-au inscris la “Clubul pionerilor” din Constanta. La 12 ani a intrat in taraful clubului din Constanta, unde l-a avut ca profesor pe Ion Radulescu.

Un an mai tarziu a plecat cu taraful intr-un turneu in Franta. A urmat cursurile scolii de muzica din Constanta unde a studiat percutie si pian, iar apoi a studiat la Scoala Populara de Arte din Constanta acordeonul si canto. In perioada liceului si-a format o trupa de rock “Agartha”.

In perioada in care era student la Medicina l-a descoperit pe Dorin Topala, fost coleg de banca, cu care a format trupa Valahia impreuna si cu Laura Mihaila. In 1998 la festivalul de la Mamaia l-a intalnit pe Mihai Traistariu, care concurta la sectiunea interpretare, si astfel Valahia avea patru membrii, dar la scurt timp Laura s-a hotarat sa paraseasca formatia, iar cei trei au continuat proiectul si au scos prima piesa “Banii si fetele”, piesa care a devenit cel mai cunoscut slagar al anului 1999, avand si primul videoclip care a aparut la Atomic tv.

La doar 21 de ani Costi a inceput sa cunoasca succesul, in paralel s-a transformat intr-un virtual cautator de talente, aparand astfel trupa Exotic, care s-a despartit formandu-se ulterior Blondy si Sexxy. A creat prima manea “Femeia te iubeste” cu influente orientale, dar melodia a fost refuzata de Valahia, si Costi a infiintat trupa L.A. care a avut un succes nebun in acea perioada.

Trupa Valahia s-a despartit din cauza unor neintelegeri, despartire ce a fost urmata de un scandal. Dupa despartire, Dorin si Mihai au continuat sa cante in formula Valahia, iar Costi si-a inceput cariera solo. In perioada urmatoare, din cariera solo a avut numeroase colaborari atat ca artist cat si ca producator/promoter de talente in lumea muzicii, atat in Romania cat si din afara tarii.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *