DSP a raportat 20 de infectări cu COVID-19 în ultima zi!

20 de infectări cu COVID-19 a raportat DSP Caraș-Severin în ultima zi.

Astfel, bilanțul infectărilor este de 11.826, iar cel al deceselor rămâne de 695.

La ora actuală, nu mai puțin de 66 de persoane se luptă cu virusul în spitale, cu 4 mai multe față de ziua de ieri, dintre care 10 pe ATI la Reșița și 7 pe ATI la Caransebeș.

Numărul total al testelor efectuate în județ este de peste 21.700, iar în ultimele 24 de ore au fost recoltate aproape 50 de teste.

De asemenea, campania de vaccinare continuă, iar populația este așteptată la centrele de vaccinare pentru a se imuniza.

Până acum, la nivel global s-au înregistat, de la începutul pandemiei, peste 217.000.000 de cazuri confirmate și peste 4.500.000 de decese.

Reamintim că Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziție o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Oamenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.

De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

 

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *