
Dumitru Micu, fost inspector-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, comisar-șef de poliție (r), a trecut la cele veșnice. Născut la Ciclova Română, pe Valea Carașului, în de 20 iulie 1954. Comandant al IPJ Caraș-Severin în perioada 2005 – 2009, colonelul (r) Dumitru Micu s-a apropiat în ultimii ani și de zona politică, fiind ales anul trecut vicepreședinte al Filialei Județene AUR Caraș-Severin.
Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a transmis următorul mesaj:
Cu profund regret, anunțăm decesul colegului nostru, colonel (r) Dumitru Micu.
Absolvent al Școlii de Ofițeri în anul 1979, și-a dedicat întreaga carieră în slujba comunității din județul nostru.
A activat cu profesionalism și devotament în structurile de poliție judiciară, investigarea criminalității economice și criminalistică, contribuind în mod esențial la consolidarea actului de justiție și la creșterea siguranței cetățenilor.
În perioada 2005–2009 a ocupat funcția de șef al inspectoratului, exercitând această responsabilitate cu onoare, echilibru și responsabilitate.
Prin întreaga sa activitate, a fost un exemplu de rigoare profesională, integritate și devotament față de uniforma de polițist.
Trecut în rezervă în anul 2009, colonelul (r) Dumitru Micu rămâne în memoria noastră ca un coleg dedicat și un lider respectat.
Conducerea și colectivul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
De asemenea, Alianța pentru Unirea Românilor Caraș-Severin a transmis un mesaj de condoleanțe:
Cu profundă durere în suflet anunțăm trecerea la cele veșnice a domnului colonel în rezervă Micu Dumitru, vicepreședinte al Alianța pentru Unirea Românilor – filiala Caraș-Severin.
Din păcate, domnul colonel Micu a pierdut lupta, iar noi am rămas mai săraci sufletește, fără un coleg devotat și un prieten cum rar întâlnești. A fost un om de onoare, un lider implicat, care a pus suflet în tot ceea ce a făcut și care a contribuit în mod esențial la ridicarea și consolidarea filialei noastre.
Trupul neînsuflețit va fi depus la Capela din Cimitirul nr. 7 din Reșița, începând de mâine (ora va fi comunicată ulterior).
Înmormântarea va avea loc luni, la ora 13:00, la același cimitir.
Cei care puteți și doriți să îi aduceți un ultim omagiu sunteți așteptați în aceste zile pentru a vă lua rămas-bun, iar luni să îl conducem împreună pe ultimul drum.
În aceste zile de doliu, filiala noastră își exprimă respectul profund pentru unul dintre liderii săi, un om care a muncit neobosit pentru comunitate și pentru valorile în care a crezut.
Sincere condoleanțe familiei îndurerate.
Suntem alături de voi în aceste momente grele.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
