Ed Sheeran și Justin Bieber ne cântă despre acea iubire la care tânjesc multe reprezentante ale sexului frumos

Ed Sheeran și Justin Bieber ne cântă despre acea iubire la care tânjesc multe reprezentante ale sexului frumos. Celor doi nu le pasă de nimic altceva decât de iubitele lor și o spun răspicat în versurile noului single „I Don’t Care”.

Dacă se îndoia cineva de faptul că Ed Sheeran este unul dintre cei mai romantici artiști contemporani, se pot convinge că prin venele lui Ed „curge iubire” ascultând noul single „I Don’t Care”, înregistrat împreună cu Justin Bieber.

În versurile noii piese, Ed și Justin ne dezvăluie cât sunt de îndrăgostiți, asigurându-și iubitele că nu sunt interesați de nicio altă fată în afară de ele. Până și petrecerile sunt plictisitoare în absența lor, totul devenind practic lipsit de importanță fără ele.

Siropoasa declarație de dragoste este pusă pe un beat pop energic. Producția piesei este semnată de Max Martin, Shellback și FRED, acesta fiind primul single al lui Ed Sheeran de la apariția discului „Divide”.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *