Elevii de a 8-a au susținut simularea la Matematică!

Elevii de a 8-a au susținut în această dimineață a 2-a probă, la Matematică, din cadrul simulării examenului de Evaluare Națională.

În Caraș-Severin, aproximativ 1.700 de elevi au fost prezenți la această probă, în cele 36 de centre de examen organizate.

Aceștia şi-au făcut apariţia în sălile de examen încă de la primele ore ale dimineții. Examenul a început la ora 9.00, iar elevii au avut la dispozitie 2 ore pentru a rezolva subiectele.

Simularea de la Evaluare Națională de anul acesta este marcată de mai multe noutăți.

În primul rând, în acest an, colțul lucrării nu se închide și nu se lipește, conform procedurii oficiale.

Un alt aspect semnificativ în acest an este trecerea la evaluarea digitalizată. Lucrările elevilor vor fi scanate în clasă și ulterior corectate pe o platformă digitală.

Acest proces aduce cu sine multiple avantaje, inclusiv eliminarea riscului de pierdere a lucrărilor și eficientizarea corectării.
Profesorii asistenți vor verifica fiecare lucrare înainte de a fi scanată și vor asigura că toate paginile sunt întregi și lizibile.

De asemenea, va fi diferit și modul în care vor fi corectate lucrările.
Conform ghidului Ministerului Educației, fiecare profesor corector va avea în responsabilitate evaluarea a aproximativ 50 de lucrări.

Acești profesori vor proveni din alt județ decât cel de origine al candidaților, asigurând astfel obiectivitatea în evaluare.

De asemenea, fiecare lucrare va fi evaluată de către doi profesori corectori, aceștia fiind selecționați din Corpul de profesori evaluatori, cu prioritate pentru cei care au urmat Programul de formare continuă.

Următoarea și ultima probă, mai exact proba la Limba și Literatura Maternă, pentru elevii care aparțin minorităților naționale, va avea loc mâine, 07 februarie.

Elevii vor stii exact cum s-au descurcat pe 23 februarie, atunci când se afișează rezultatele.

Simularea are ca scop familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real, dar şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale.

Comunicarea rezultatelor se va face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor.

De asemenea, rezultatele sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vara acestui an.

Notele nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *