Examenul de Bacalaureat, sesiunea de toamnă, continuă astăzi cu proba obligatorie a profilului!

Examenul de Bacalaureat, sesiunea de toamnă, continuă astăzi cu proba obligatorie a profilului, respectiv la istorie și la matematică.

În Caraș-Severin, aproape 450 de candidați s-au înscris la această probă.

Ei susțin proba în 3 centre, respectiv la Colegiul Național „Diaconovici Tietz” din Reșița, la Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Reșița și la Liceul Tehnologic „Dacia” din Caransebeș.

Examenul a început la ora 9.00, iar elevii au la dispoziție 3 ore pentru a rezolva subiectele.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6.

Mâine, 18 august, va avea loc proba la alegere a profilului și specializării și joi, 19 august, va avea loc proba la Limba și literatura maternă.

Primele rezultate se vor afișa în data de 31 august, până la ora 12.00. În aceeași zi, până la ora 18.00, se vor putea depune contestațiile, iar în 3 septembrie se vor afișa rezultatele finale.

Ministerul Educaţiei a pus la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 16 – 19 august, între orele 8.00 – 16.00.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *