Feli a lansat „Iubirea ca la piață”, o piesă despre lucrurile cu adevărat importante în viață

Co-producție Cat Music și HaHaHa Production, cu muzica și versurile scrise de Feli, împreună cu Șerban Cazan și Smiley și producția muzicală semnată de Șerban Cazan, „Iubirea ca la piață” a fost compusă în 2017 pentru a „trezi” oamenii care au convingerea că fericirea stă în lucrurile materiale.

„Îmi doresc ca toți cei care ascultă piesa să realizeze că iubirea și fericirea chiar nu pot fi găsite la tarabă, la piață, nu pot fi negociate sau vândute la kilogram sau la jumătate de preț, ci ar trebui să fie căutate în altă parte. Sugestia mea ar fi ca prima oprire pentru această căutare să fie inima!”, a declarat Feli.

„Vindem iubirea ca la piață/Negociem pe sentiment/Sărutări la legătură/Dăm iluzii kilograme/Până dăm de faliment!/Ce frumoasă ar fi viața dacă nu am pune preț/N-am mai vinde dragostea cui nu merita/Și, da, am trăi mai multe vieți” spune refrenul piesei al cărei videoclip este regizat și scris precum un scurt-metraj cu accente retro, din povești de altădată, de Vlad Oancea.

Post Author: Lucian Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *