„Festivalul Răchiei și a Bucatelor Tradiționale din Banatul Montan”

 

Timp de două zile în stațiunea Băile Herculane se desfășoară tradiționala manifestare „Festivalul Răchiei și a Bucatelor Tradiționale din Banatul Montan”, care de-a lungul timpului s-a bucurat de aprecierile localnicilor și turiștilor de pe Valea Cernei.Vineri și sâmbătă milenara stațiune de pe Valea Cernei devine capitala răchiei din Banatul de Munte.

În acest an Festivalul se desfășoară în Piața Hercules din Băile Herculane,iar începând cu ora 12.00 producătorii de răchie și bucate tradiționale sunt deja instalați cu standurile de prezentare. Vor participa producători de răchie și de bucate tradiționale din întregul județ, respectiv din: Valea Bistrei, Valea Timișului, Valea Carașului, Valea Almăjului și din Clisura Dunării. Vor avea răchie din prună, măr, cireașă, gutuie, pară și smochine. Consiliul Judeţean Caraş-Severin prin Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Primăria Băile Herculane şi Direcţia Judeţeană pentru Agricultură invită la degustarea răchiei bune din Banat şi a bucatelor tradiţionale. La acestea se adaugă folclorul pentru că vineri şi sâmbătă de la ora 14.00, pe scena din Piaţa Hercules vor urca soliști și ansambșluri de muzicăi populară din Banat.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *