
Polițiști din Oțelu Roșu au fost sesizați ieri, în jurul orei 17.00, prin apel la 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Băuțar.
Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că în timp ce un bărbat în vârstă de 52 de ani conducea un autoturism pe DN 68, din direcția Caransebeș către Hațeg, într-o curbă la stânga a fost acroșat frontal de un ansamblu de vehicule condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani, care ar fi pierdut controlul asupra volanului.
În urma producerii accidentului, conducătorul autoturismului a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
