„Greenery” culoarea anului 2017. Iată cum o incluzi în viața de zi cu zi!

An de an, în luna decembrie, Institutul Pantone alege o culoare reprezentativă pentru noul an care urmează să înceapă.

Această culoare influenţează întreagă sfera a designului, de la cel de interior şi până la cel vestimentar.

Pentru anul 2017, Institutul Pantone a ales culoare verde. Mai exact, o nuanţă de verde cu aer fresh, denumită „Greenery”, şi inspirată de culoarea frunzelor.

Verdele Greenery a învins celelalte nouă nominalizări – Primrose Yellow (un galben canar), Pale Dogwood (un beige rozaliu pudrat), Hazelnut (nuanţa laptelui cu cacao), Island Paradise (un bleu pastelat), Flame (un oranj aprins), Pink Yarrow (un ton de magenta), Niagara (un albastru calm), Kale (un verde kaki) şi Lapis Blue (un albastru-bijuterie). Membrii Institutului şi-au justificat alegerea invocând situaţia globală tensionată din prezent, motivând ca este vremea perfecta pentru o culoare care se simte ca o gură de aer proaspăt:

„Emblematic în ceea ce priveşte noile începuturi, PANTONE 15-0343 Greenery este o nuanţă de verde cu tentă gălbuie care evocă primele zile de primăvară, când natura revine la viaţă. Această culoare ilustrează imaginea copacilor bogat înverziţi şi aerul luxuriant al naturii în plină viaţă. Atributele încurajatoare ale verdelui Greenery ne îndeamnă să tragem aer adânc în piept pentru a inspira o doză mare de oxigen, făcându-ne să ne simţim revitalizaţi”.

Iată câteva moduri de a încorpora culoarea anului 2017 în viaţa ta, fie în cadrul garderobei, fie ca accent decorativ în casă:

Încă nu eşti sigură dacă eşti pregătită să porţi cu mândrie nuanţa Greenery? Ia-o uşor, cu paşi mici. Mai exact, cu un detaliu discret, astfel încât verdele să fie doar un accent subtil adus ţinutei. Sub forma unor cercei, de pildă, sau un inel cu piatră verde este o altă alternativă excelentă de a încorpora nuanţa Greenery într-o ţinută, fără ca aceasta să fie overpowering.

Dacă eşti entuziasmată de alegerea Institutului Pantone, sărbătoreşte cu o rochie în nuanţa anului (care pe deasupra mai bifează şi un trend major – umerii descoperiţi). Ca să nu arăţi ca şi când te îndrepţi către o petrecere de Saint Patrick’s Day, evită să asortezi alte piese în nuanţe de verde și optează pentru alb, argintiu sau un beige camel.

O pereche de ochelari de soare cu lentile în nuanţă verzuie sunt o modalitate perfectă de a vedea totul aşa cum propun cei de la Pantone: într-o versiune fresh şi plină de chef de viaţă.

Dacă nu eşti convinsă că vrei să încerci Greenery, măcar sărbătoreşte alegerea celor de la Institutul Pantone cu loţiune de corp… green.

Încearcă o pată de culoare alături de un outfit monocrom all black, sub forma unor pantofi în nuanţa anului.

Dacă te-ai îndrăgostit de Greenery deja, o poţi încorpora în viaţa de zi cu zi sub forma unei piese de mobilier. Ce zici de o canapea pluşată care să fie centerpiece-ul livingului tău?

Încă o alternativă pentru garderobă: un cardigan verde care induce un aer fresh fie că este purtat ca jachetă, fie că este prins în talie sau drapat peste umeri.

Post Author: Lucian Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *