Încep „Serbărilor Cetății”

La sfârșitul acestei săptămâni Caransebeșul se pregătește de sărbătoare. Cea de-a XX-a ediție a Serbărilor Cetății aduc muzica interbelică pe scena Amfiteatrului din Teiuș, dar și un show aviatic susținut de Hawks of Romania, The Pelicans și echipa de parașutiști și aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române. Serbările Cetății debutează vineri 22 august , în Parcul Teiuș cu o seară dedicată folclorului. Cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară ai momentului, precum Stana Stepanescu, alături de Banat Express, Luci Dugă Cărășanu, Roxana Chiriță și Marian Medregoniu, alături de Formația „Maistorii”, Felicia Stoian, Ionela Bădălan,Vanesa Olan, Adela Jurchescu, Sorin Dugălie, Dani Olan, alături de Formația „Olanii”, Cristina Răduț, Francesca Rif și Nicu Blidariu, alături de Formația „Impuls” și gorjeanul Valentin Sanfira. Jocul popular va fi reprezentat cu cinste atât de Ansamblul „Junii Gugulani”, cât și de Ansamblul folcloric „Șiriana” de la Șiria-Arad. Sâmbătă, 23 august de la ora 10.00 toate privirile vor fi spre cer, deasupra aeroportului din Caransebeș, acolo unde va avea loc un spectacol aviatic de excepție.
Pe lângă spectacolul din aer, vizitatorii vor putea explora la sol zona de static display, unde aeronavele participante pot fi admirate de aproape, fotografiate și prezentate chiar de piloții lor. Seara,de la ora 19:00, Amfiteatrul din Teiuș va găzdui concertul extraordinar „Muzica românilor de altădată”, inclus în programul Serbărilor Cetății. Evenimentul reunește pe aceeași scenă orchestra Camerata Extravaganza, dirijată de maestrul Radu Popa, cu aranjamente muzicale semnate de Ioan Dobrinescu. Publicul va avea parte de o seară de neuitat, cu invitați speciali de marcă: solista Irina Sârbu și actorul și muzicianul Mihai Bisericanu.
Spectatorii vor putea asculta șlagăre nemuritoare care au făcut istorie în muzica românească și internațională:
Zaraza
Iubesc femeia
Hai să ne întâlnim sâmbătă seara
Inimă, un telefon
Astăzi e ziua ta
Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea
Tangoul de demult
J’attendrai
Estrellita
și multe altele.
Festivalul Serbările Cetății Caransebeș aduce în fiecare an momente speciale dedicate muzicii, tradițiilor și comunității locale, însă concertul din Amfiteatrul Teiuș se anunță a fi unul dintre punctele de atracție ale ediției 2025, oferind publicului ocazia de a retrăi farmecul epocii interbelice.
Organizatori sunt Primăria Municipiului Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru”. O ediție care se anunță specială, Caransebeș, în perioada 22-24 august, în Parcul Teiuș, cea de-a XX-a ediție a Serbărilor Cetății, care va transforma orașul, ca de fiecare dată, în capitala distracției, oferind muzică pentru toate gusturile și activități diversificate. Ultima zi a Serbărilor Cetății este dedicată iubitorilor de muzică ușoară. Duminică, 24 august, pe scena din Parcul Teiuș, vor urca Nicole Cherry și Ruxit, dar și alte formații și tineri interpreți, precum Ribozon, Rania Petricescu, Antonia Rădulescu, Marissa, Luca Voina și clubul de dans sportiv Dance Mania. Evenimentul se va încheia cu spectacolul de confetti, încununând astfel atmosfera de sărbătoare din Cetatea Caransebeș.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *