
JO ne propune o coloană sonoră pentru timp de petrecut în doi. Artista a lansat o versiune live pentru piesa „Adânc”, de pe primul ei album de studio, „FATATA”. Înregistrarea vine împreună cu un videoclip filmat în Kong, parte a concertului de lansare a LP-ului.
„Adânc” este o piesă senzuală, care vorbește despre o conexiune reală între parteneri. Melodia este extrasă de pe albumul „FATATA”, un material care reprezintă pentru JO un mare pas în carieră.
JO: „Mereu mi-am dorit ca muzica mea să vindece și sper ca albumul „FATATA” să continue această misiune”
„Albumul „FATATA” este cea mai sinceră parte din mine pusă în muzică. Nu e doar o colecție de piese, este povestea ultimilor ani din viața mea, cu tot ce a însemnat iubire, pierdere, vindecare, curaj, greșeli și… renaștere”, spunea artista la momentul lansării.
