Killa Fonic a lansat videoclipul piesei „LUCY”, cu o imagine puternică, senzuală, dominată de nuanțe roșiatice și verzi, care creează un univers în care armele și sentimentele se afla într-un joc periculos.
Povestea clipului este dominată de relația dintre Killa și personajul feminin, interpretat de cunoscutul model Georgiana Saraev, care apare în ipostaze sexy și tandre. Acesta conține o imagine vizuală extrem de cinematografică, ce duce cu gândul la poveștile noir de iubire, în care sentimentele și armele nu pot conviețui.
„Iubire, tu îmi dai foc,
Lucifer, luminezi tot.”
Killa Fonic a povestit cât de natural s-a născut această piesă: „LUCY a luat naștere în prima mea sesiune cu producătorul Alex Cotoi. Instrumentalul era în curs de formare, am lucrat pe un draft. De obicei, nu îmi propun subiectele. Ele <
În clip apare și Alexandru Cotoi, producătorul piesei, în rolul călăuzei care îi conduce pe cei doi îndrăgostiți.
Cât despre imaginea clipului și poveste, Killa se declară extrem de încântat de colaborarea cu Alex Chițu (DOP) și Raluca Netca (regie): „Ador să lucrez cu ei, avem o chimie foarte puternică, scriem scenariile împreună extrem de ușor, suntem pe aceeași lungime de undă!”