Mai multe blocuri din Caransebeș urmează să fie reabilitate energetic

Primăria Caransebeș a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Renovare energetică pentru clădiri rezidențiale multifamiliale”.

Acesta are o valoare de peste 9.000.000 lei, prin această investiție urmând să fie reabilitate energetic mai multe blocuri: bloc 2 – strada Efrem Zăcan; bloc 1, scările A și B – strada Mihail Halici; blocurile G2 și G3 din cartierul Balta Sărată.

Mai exact, principalele lucrări vizează izolarea termică a fațadei, tâmplărie termoizolantă performantă, termoizolarea acoperișului, închiderea balcoanelor, termoizolarea planșeului de peste subsol, ventilarea naturală cu aerisire controlată a spațiilor ocupate, modernizarea instalației de iluminat din casa scărilor, corpuri de iluminat LED și senzori de mișcare, surse regenerabile de energie și puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice lângă blocuri.

Data finalizării proiectului este 14 octombrie 2024.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *