
Orașul Moldova Nouă se transformă pas cu pas într-un loc mai modern, mai verde și mai prietenos cu locuitorii săi.
Lucrările din cadrul proiectului „Reabilitare și modernizare spații verzi și zone pietonale în orașul Moldova Nouă”, desfășurate în zona 4, respectiv zona blocurilor de locuințe nr. 1, 2, 3, 4, avansează conform graficului, fiind realizate noi etape importante pentru amenajarea zonelor destinate relaxării și petrecerii timpului liber.
În această perioadă se lucrează la reconfigurarea spațiilor verzi, modernizarea aleilor pietonale și pregătirea infrastructurii pentru mobilier urban și elemente decorative.
Investiția va aduce beneficii importante pentru întreaga comunitate, contribuind la crearea unor spații publice atractive, sigure și accesibile pentru toate categoriile de vârstă.
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021–2027.

