
După un weekend precedent extrem de solicitant, în care salvatorii montani de pe Muntele Mic au gestionat 21 de intervenții, activitatea acestora a fost mai redusă în acest sfârșit de săptămână, fiind înregistrate doar 7 intervenții.
Printre cazurile întâlnite s-au numărat plăgi tăiate la nivelul scalpului și genunchilor, precum și entorse, luxații și fracturi.
Unul dintre cazuri a vizat un băiețel în vârstă de 6 ani, care a suferit o plagă tăiată la nivelul scalpului, fiind necesară predarea acestuia echipajului elicopterului SMURD pentru îngrijiri medicale de specialitate.
De asemenea, salvatorii montani au intervenit cu succes într-un caz de rătăcire în mijlocul pădurii, persoana fiind găsită și adusă în siguranță.
Salvamontiștii le reamintesc turiștilor importanța prudenței pe pârtii și pe traseele montane, pentru evitarea accidentelor.



