O dependență mai puternică decât cea de alcool sau de droguri? Sore – „Cum să mă las” | Official Video

Sore este regizorul noului videoclip „Cum să mă las”, tot ea semnând muzica, versurile și scenariul. Cele patru roluri pe care Sore și le-a asumat ca artist o ajută să-și comunice mesajele complet, „din suflet până în ochi”, așa cum îi place ei să spună.

„Încă de acum 10 ani, atunci când am dat admiterea la Facultatea de Regie, planul meu era să fac videoclipuri. La momentul acela, nu aveam o carieră solo, nici nu începusem cu „Pariu cu viața”, așadar consideram că voi realiza clipuri pentru alții. De atunci și până acum, doar m-am jucat de-a regia, participând cu idei la concepte pentru celalalte clipuri ale mele, însă, de data aceasta, totul a venit parcă, de sus”, povestește Sore despre momentul în care a realizat că regia era următorul pas firesc din cariera ei artistică.

Sore și-a luat misiunea de regizor în serios și a făcut asta ca la carte, așa cum a învățat la școală și din experiența lucrului cu alți regizori de filme, seriale și videoclipuri:

„Am conceput un moodboard vizual împărțit pe cadre, exact așa cum au ajuns să fie și montate. Tot acest moodboard a fost printat și l-am avut pe set la fiecare pas, tocmai ca să reușesc să le fac pe toate și să nu uit nimic, să mă pot concentra în toate părțile.

Cu toată modestia o spun, sunt foarte mândră de mine, de toate etapele prin care am trecut pentru acest proiect, de la idee, organizare, filmare și apoi montaj, unde am stat fiecare secundă lângă editor, pentru că realmente, nimeni în afara de mine nu ar fi putut să știe ordinea cadrelor, căci eu am scris și am filmat cu clipul deja montat în ochii minții.”

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *