Oamenii au sunat mai responsabil la 112, în 2024

În anul 2024, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori.

Operatorii STS din cadrul Serviciului de urgență 112 au preluat aproape 10 milioane de apeluri, dintre care peste 60% au reprezentat urgențe, restul fiind apeluri care nu au necesitat intervenția agențiilor: Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.

Scăderea semnificativă reflectă colaborarea eficientă a Serviciului de Telecomunicații Speciale, administratorul Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, operatorii mobili și producătorii de telefoane mobile și echipamente de comunicații mobile. În contextul evoluției și diversificării soluțiilor și serviciilor IT&C, cu impact inclusiv în domeniul comunicațiilor de urgență, aceste entități au susținut adoptarea unor măsuri ce îmbunătățesc funcționarea Serviciului 112.

Această scădere se datorează și parteneriatului cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, care au acționat în forță în cursul anului trecut prin sancționarea celor care au apelat abuziv numărul unic de urgență, precum și campaniilor susținute de conștientizare a cetățenilor cu privire la utilizarea acestui serviciu esențial și eforturilor autorităților de a informa populația cu privire la situațiile care necesită intervenția serviciilor de urgență.

Menționăm că cele mai multe dintre urgențele înregistrate la 112 în cele 12 luni ale anului trecut au fost cazurile medicale, cu 63,39%.

Potrivit legislației, Serviciul de Telecomunicații Speciale sesizează cazurile de persoane care apelează abuziv 112 către Poliția Română, în vederea identificării și sancționării acestora.

Apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără a avea o urgență, ori pentru a aduce injurii operatorilor, constituie abuz și se sancționează, dar cel mai important, poate costa viața unei persoane care are nevoie urgent de ajutor.

Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei.
O nouă contravenție, în interval de un an, se sancționează cu amendă de la 4.000 de lei la 8.000 de lei.

Este esențială apelarea cu responsabilitate a numărului 112, adică doar în situații de urgență.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *