Oamenii legii fac verificări privind legalitatea operațiunilor cu deșeuri periculoase

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin, împreună cu comisari de la Comisariatul Județean de Mediu Caraș-Severin, desfășoară în această perioadă verificări pe linia legalității operațiunilor cu deșeuri periculoase, la persoane fizice și juridice care comercializează, dețin și utilizează substanțe care diminuează stratul de ozon sau gaze cu efect de seră.

În cadrul acțiunilor polițiștii urmăresc verificarea legalității, a modului de efectuare a operațiunilor cu astfel de substanțe și deșeuri periculoase, precum și a condițiilor în care agenții economici desfășoară aceste operațiuni.

Astfel, până în prezent au fost efectuate verificări la 11 persoane fizice și juridice din Caraș-Severin, la 2 dintre acestea fiind găsite nereguli privind modul de colectare a deșeurilor periculoase rezultate din activitatea desfășurată.

„În data de 6 octombrie, polițiștii, împreună cu specialiștii Comisariatului Județean de Mediu, au efectuat verificări la un service auto din municipiul Reșița, în curtea căruia a fost găsită o cantitate de aproximativ 1650 de litri de ulei mineral uzat, ambalat în butoaie metalice, fiind observate și urme de scurgere pe sol, fără ca administratorul societătii să ia măsuri pentru eliminarea deșeurilor periculoase rezultate ca urmare a desfășurării activității.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri și continuă cercetările.

De asemenea, întreaga cantitate de ulei mineral uzat a fost indisponibilizată, agentului economic fiindu-i trasată sarcina de a elimina uleiul uzat printr-un operator autorizat.

Ieri, 12 octombrie, la o altă locație din orașul Moldova Nouă, în care se desfășoară activități de reparație și întreținere de autovehicule, au fost găsiți peste 200 de litri de ulei mineral uzat și componente auto uzate, depozitate pe suprafața solului, operatorul economic neluând măsuri pentru eliminarea deșeurilor periculoase rezultate din activitatea desfășurată.

Și de această dată a fost întocmit dosar penal, iar operatorului economic i s-a trasat sarcina să elimine deșeurile printr-un operator autorizat.

De asemenea, polițiștii de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat împreună cu polițiști rutieri de la Biroul Rutier al Poliției Municipiului Reșița pentru verificarea legalității autovehiculelor care transportă deșeuri periculoase, în cadrul acțiunilor fiind aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3.000 de lei.”

Poluarea prin evacuarea în atmosferă sau pe sol a unor deșeuri ori substanțe periculoase constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă faptele sunt de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
De asemenea, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Activitățile se desfășoară în baza unui plan întocmit la nivel național și au ca scop creșterea siguranței cetățeanului și combaterea infracționalității în domeniu.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *