Oamenii legii, la datorie în minivacanța de 1 Mai

De astăzi și până pe 2 mai, peste 160 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, pentru siguranța cetăţenilor, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine publică, precum şi pentru prevenirea oricăror situaţii de risc, astfel încât Ziua Internaţională a Muncii să fie petrecută în siguranţă.

„În ultimele 24 de ore, polițiștii inspectoratului au executat 16 acțiuni și controale, au aplicat 145 de sancțiuni contravenționale și au intervenit la 32 de apeluri primite prin SNUAU 112. Totodată, au fost înregistrate 8 evenimente, dintre care 3 infracțiuni de furt în cazul cărora polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptelor și o infracțiune pe linie rutieră, privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

În cadrul dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică organizate în perioada următoare vor acţiona poliţişti din structuri operative, respectiv ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi luptători de intervenţie rapidă, cu peste 70 de autospeciale.

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor rutiere, peste 120 de poliţişti rutieri, sprijiniţi de cei de la ordine publică, vor monitoriza şi dirija circulaţia pe DN 6, precum și pe celelalte drumuri naționale din județ, și pe căile de acces ce converg spre staţiunile turistice şi vor utiliza aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, în vederea preîntâmpinării producerii unor evenimente grave.

Totodată, poliţiştii de la Poliția Transporturi vor intensifica acţiunile de patrulare în staţiile de cale ferată şi pe trenurile de călători, în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor contra patrimoniului şi a celor comise cu violenţă.

Misiunea poliţiştilor se va concentra şi pe activităţi de menţinere a ordinii şi a siguranţei publice în zonele cu o fluenţă mare de public, pentru a preveni şi combate producerea de evenimente negative, astfel încât toţi cetăţenii să se bucure de Ziua Internaţională a Muncii.

Petreceți zilele libere din această perioadă, în siguranță! Țineți cont de următoarele recomandări:

Conduceți cu atenţie şi prudenţă şi respectați indicaţiile poliţiştilor din teren.

Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri. Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!

Nu conduceți vehicule după ce aţi consumat băuturi alcoolice!

În condiţii de trafic aglomerat, manifestaţi atenţie mărită la efectuarea depăşirilor!

Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic!

Pentru liniștea familiei dumneavoastră, dacă aveți posibilitatea, montați un sistem de supraveghere a locuinței și nu permiteți accesul în locuință a persoanelor străine care pretind că reprezintă diverse instituții, dacă nu aveți siguranța că acest lucru este real.

Dacă locuiți la bloc, montați un interfon la intrarea în scară și utilizați-l în mod corect pentru controlul accesului persoanelor în imobil.

În cazul în care plecaţi de la domiciliu, evitaţi să vă anunţaţi plecarea de acasă şi, mai ales, prin postări pe site-urile de socializare.

Fiți atenți la genți, poșete, ghiozdane și bunuri personale atunci când vă aflați în locuri aglomerate, centre comerciale, mijloace de transport în comun.

Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool.”, spun polițiștii.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *