OneRepublic a revenit în atenția ascultătorilor cu o veritabilă declarație de dragoste

OneRepublic a revenit în atenția ascultătorilor cu o veritabilă declarație de dragoste, „Need Your Love”. Compusă de vocalistul Ryan Tedder și James Essien, „Need Your Love” construiește un contrast puternic între tentațiile unei vieți materiale și nevoia autentică de conexiune emoțională, transformând refrenul într-o declarație sinceră despre ce contează cu adevărat. Versurile vorbesc despre vulnerabilitatea unui om care, dincolo de tot ce ar putea avea, realizează că singurul lucru de care are cu adevărat nevoie este iubirea.

Videoclipul muzical este simplist și surprinde trupa în elementul ei, interpretând melodia cu trăire și emoție.

În afară de „Need Your Love”, OneRepublic le-a mai pregătit fanilor o surpriză. Albumul de debut, cel care i-a adus succesul internațional, „Dreaming Out Loud” (Deluxe Edition), este acum disponibil pentru prima dată pe vinil. Materialul include hit-urile „Apologize” și „Stop and Stare”, precum și alte bunătăți muzicale.

Post Author: Lucian Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *