Paul McCartney a lansat un nou single, „Find My Way”, pentru a sărbători lansarea noului său album, „McCartney III”

Sir Paul McCartney a lansat un nou single, „Find My Way”, pentru a sărbători lansarea noului său album, „McCartney III”. Noul track este însoţit şi de un nou videoclip, care îl prezintă pe artist plin de energie, cântând la multiple instrumente şi înregistrând în studio.

„Find My Way” sună foarte britanic, include elemente de rock progresiv şi dovedeşte o exuberanţă aparte. E foarte groovy şi ritmat la părţile de percuţie şi bas, iar în fundal nu putem să nu auzim acel sample pe rewind, tehnică folosită şi de Beatles la vremea sa, cu sunete şi instrumente redate invers pe piese. Se obţine astfel un sunet mai psihedelic. Spre final avem chiar şi un solo surprinzător de spumos, care duce cu gândul puţin la piesa „Misirlou” a lui Dick Daley folosită în „Pulp Fiction” şi remixată de Black Eyed Peas ca „Pump It”.

Pe Sir Paul McCartney îl vedem cel mai des la chitara acustică şi electrică, dar şi la tobe pe parcursul videoclipului, care include o sumedenie de cadre grupate din studio-ul artistului. Se aud şi armonii vocale, instrumente de suflat şi vibe-ul este unul optimist şi jucăuş. Artistul cântă despre experienţa sa şi a noastră a tuturor în anul 2020, despre zile întunecate şi anxietăţi care ne copleşesc. Înregistrările s-au făcut în studioul din casa muzicianului, atât în cazul piesei, dar şi al clipului.

Indicii despre noul album începeau să apară din octombrie şi iată-ne acum la final de an 2020, cu „McCartney III” disponibil spre ascultare în reţelele de streaming. Acesta este al treilea album solo principal al artistului, separat de colaborări şi proiecte secundare. Primul „McCartney” a apărut în 1970, iar al doilea în 1980. Pe toate aceste discuri „Macca” a cântat la toate instrumentele, de la pian, la chitara acustică, electrică, tobe, bas, dar şi la voce şi alte instrumente mai inedite.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *