Pepe a lansat un nou single „Pasăre de Noapte”. Piesa are un mesaj cu un puternic impact emoţional

De 1 mai nici că se putea o surpriză mai frumoasă pentru toţi fanii lui Pepe fiindcă artistul a ales să lanseze un nou single care vine direct cu videoclip. Se păstrează tradiţia de a începe sezonul cu o piesă nouă însă Pepe face lucrurile un pic altfel decât ne-a obişnuit. „Pasăre de Noapte” are un mesaj cu un puternic impact emoţional, cât se poate de real, din păcate, pentru cea mai mare parte a publicului. Cineva trebuia să spună şi „pe note” aceste lucruri iar Pepe, din foarte multe puncte de vedere, era cel mai în măsură să o facă.

„Cred că la un simplu PLAY toată lumea înţelege ce am vrut să zic. Mesajul este pe înţelesul tuturor. Este o realitate tristă dar de multe ori nici nu ai ce să faci decât să mergi mai departe. Când o femeie are prea multă libertate nu ştie să o gestioneze şi ajunge să facă greşeli peste care cei mai mulţi dintre bărbaţi, marea majoritate, nu pot trece şi nici nu ar avea de ce. Eu m-am regăsit în idee şi cred că multi au simţit la fel. Trebuie să găsesti puterea de a pune STOP şi mai ales să îţi vezi de drum şi să mergi MAI DEPARTE. Nu poţi face familie cu o PASĂRE de NOAPTE.” a spus Pepe.

Cât priveşte partea din spatele lucrurilor, Pepe semnează versurile în timp ce compoziţia aparţine si lui Jimmy Dub în egală măsură. Videoclipul fiind o nouă colaborare cu Dan Petcan.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *