Peste 2.000 de elevi sunt aşteptaţi să susțină examenul maturități

Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie, se incheie astăzi.

Conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, anul acesta sunt aşteptaţi să susțină examenul maturității peste 2000 de elevi.

Elevii care au obținut în clasa a XI-a sau a XII-a premii individuale la concursuri/ olimpiade școlare internaționale și au fost recunoscute de către ministerul Educației pot să solicite să echivaleze o anumită probă scrisă (în funcție de disciplina unde a obținut premiul). Elevii vor primi nota 10 pentru proba respectivă.

În perioada 6-15 iunie au loc probele de competențe lingvistice și digitale.

Pe data de 20 iunie are loc prima probă scrisă, la limba și literatura română.

Următoare zi, pe 21 iunie, are loc proba obligatorie a profilului, urmată, pe 22 iunie, de proba obligatorie a profilului și specializării, iar ultima proba, la limba și literatura maternă, are loc pe 23 iunie.

În 27 iunie se vor afișa rezultatele și tot în aceeași zi, elevii nemulțumiți vor putea depune contestații. Pe 1 iulie se vor afișa rezultatele finale.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.