Peste 50 de cărășeni s-au îmbolnăvit de COVID în luna iunie și un bărbat a decedat

Situația COVID-19 din luna iunie a acestui an arată că în Caraș-Severin, peste 50 de persoane s-au îmbolnăvit cu acest virus, mult mai puține în comparație cu lunile anterioare.

Este vorba mai exact despre 55 de persoane, dintre care peste 10 au fost reinfectări.

De asemenea, a fost raportat un singur deces, al unui bărbat de 67 de ani din Reșița. Acesta a decedat pe secția de ATI a spitalului reșițean.

Situația la nivel național arată că în total, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost înregistrate peste 3.000.000 de cazuri de infectare și din păcate, aproximativ 70.000 de persoane au decedat.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *