Peste 700 de amenzi în doar 4 zile

Poliţiştii cărășeni au acționat zilnic, în această perioadă, pentru ca cetățenii să petreacă Paștele în siguranță, în Caraș-Severin.

Pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în perioada 18-21 aprilie, polițiștii au desfășurat 67 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost aplicate 745 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 225.000 de lei.

Pentru abaterile constatate la regimul rutier, au fost reținute 36 de permise de conducere și au fost retrase 38 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au intervenit la 199 de solicitări, dintre care 111 primite prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112.

În această perioadă, s-au înregistrat 28 de infracțiuni, dintre care 12 reprezentând infracțiuni contra persoanei, 8 infracțiuni contra patrimoniului și 8 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Dintre acestea exemplificăm:

În data de 21.04.2025, ora 00.30, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 38 de ani pe DN 6, ulterior pe DC 13, pe raza localității Buchin, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal.

În aceeași zi, ora 15.50, polițiști de la Poliția municipiului Reșița au oprit un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 76 de ani, și, în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, au constatat faptul că acesta avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat. În continuare se efectuează cercetări în cadrul dosarului penal constituit.

Tot duminică, în jurul orei 19.15, polițiști de la Poliția municipiului Reșița au oprit pentru control un ATV condus de un bărbat, iar din verificări s-a stabilit că vehiculul nu figurează înmatriculat sau înregistrat în circulație, fiind întocmit dosar penal.

Vineri, 19.04.2025, polițiștii din Oravița au oprit un autoturism pe DJ 573, în localitatea Brădișoru de Jos, condus de un bărbat de 39 de ani, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fiind întocmit și în acest caz dosar penal.

Polițiștii continuă acțiunile pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și în perioada următoare.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *