Plouă cu dosare penale! Încă 3 cărășeni au fost prinși băuți și drogați la volan


Polițiștii cărășeni continuă acțiunile pentru depistarea celor care conduc autovehicule sub influența alcoolului și a drogurilor, prevenind astfel accidentele rutiere produse din această cauză.

Astfel, încă 3 persoane au fost prinse la volan sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

Mai exact, un tânăr de 25 de ani din Reșița care se afla la volanul unei mașini, pe Bulevardul Republicii din oraș, a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru una dintre substanțele psihoactive.

Tânărul a fost condus imediat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, iar acum s-a ales cu un dosar penal.

Cu un dosar penal s-a ales și un bărbat de 33 de ani din Armeniș care a fost prins beat la volan. Acesta a fost depistat pe DN6, în afara localității Armeniș, în urma unui simplu control de rutină, când aparatul etilometru a indicat un rezultat de 0,81 mg/l alcool pur în aer.

La o distanță de câteva minute, polițiștii din Oravița au depistat în localitatea Broșteni, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Oravița, care, la testarea alcooltest, avea o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur.

Ambii bărbați au fost conduși la spital pentru a li se preleva mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarelor penale întocmite.

Polițiștii cărășeni continuă activitățile din competență, pentru siguranța comunității.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *