Polițiștii cărășeni amenințați de superior


Mai mulți polițiști din cadrul IPJ Caraș-Severin l-au reclamat pe ajunctul inspectorului-șef care i-ar fi certat pentru că au amendat prea des firme ce transportă lemn și i-a amenințat că îi va muta în alte localități dacă vor continua. Amenințările au fost înregistrate și date publicității de către Sindicatului Europol.Poliția Română a anunțat că face un control intern la IPJ Caraș-Severin.
Mai mulți polițiști din cadrul IPJ Caraș-Severin l-au reclamat pe ajunctul inspectorului-șef Aurel Cosma care i-ar fi certat pentru că au amendat prea des firme ce transportă de lemn și i-a amenințat că îi va muta în alte localități dacă vor continua. Același lucru li s-ar fi întâmplat deja unor polițiști care au oprit-o în trafic pe soția unui șef de Ocol Silvic. Femeia conducea fără permis o mașină neînmatriculată. Cu toate acestea, agenții au fost mutați disciplinar de inspectorul adjunct. Potrivit unei înregistrări publicate de Sindicatul Europol, poliţiştii sunt mustraţi că au sancţionat transportatorii care încalcă legislaţia şi distrug drumurile din judeţ, dar şi pe cei care transportă material lemnos în mod fraudulos.
Începând cu data de 17 te mut la Reşiţa. Două luni de zile fără acord şi mă urc pe tine. Şi în două luni de zile te gândești. Azi tot aşa, vă mut pe toţi de acolo. Pe toţi vă mut! Şi mă țin de voi o lună de zile şi vă fac ce trebuie după statutul polițistului. Să vedeţi că nu sunteți artiști.
Nu sunteți şmecheri. Crezi că dacă ai 100 de constatări eşti şmecher? Nu. Îţi arăt eu ce fel de constatări ai, că am lucrat ca tine. Îţi arăt.
Ești numai într-o direcție, nu ești în 10 direcții. Ești aşa când vrei. Numai pe licențe, numai pe licențe. Sau în altă zi, numai pe lemne, numai pe lemne. Nu
„, se aude pe întregistrarea dată publicității de Sindicatul Europol.
Conducerea Poliţiei Române a anunțat că face un control intern la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, după ce informaţiile privind ameninţările pe care le face adjunctul inspectorului-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Aurel Cosma, au apărut în spaţiul public.
„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public privind declaraţiile adjunctului inspectorului-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Poliţiei Române a dispus efectuarea de verificări, prin Direcţia Control Intern, urmând ca, în funcţie de cele constatate, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, transmite Poliţia Română.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *