Polițiștii și jandarmii, în acțiune la Dognecea

Polițiștii și jandarmii au desfășurat o acțiune în sistem integrat, cu efective mărite, în Dognecea.

Acțiunea care a avut ca scop creșterea gradului de siguranță publică în comună, prevenirea și descurajarea comiterii faptelor de natură penală și contravențională, precum și verificarea respectării legislației pe linie rutieră, economică sau pe linie de ordine publică.

Pe parcursul activității au fost legitimate peste 70 de persoane și controlate peste 40 de autovehicule, 7 conducători auto fiind testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive.

De asemenea, 3 societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea prevederilor legale.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 37.000 de lei, cele mai multe pentru nerespectarea regulilor de circulație rutieră.

De asemenea, au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru încălcarea legislației privind paza obiectivelor și a legislației privind utilizarea caselor de marcat fiscale, fiind confiscați peste 2.600 de lei.

Astfel de acțiuni continuă și în perioada următoare, atât în mediul rural, cât și în mediul urban.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *