
Proiectul de modernizare al Școlii Gimnaziale „Sofia Arcan” din Moldova Nouă se apropie cu pași rapizi de finalizare.
Este un demers ambițios și complex, prin care administrația locală își propune, nu doar să îmbunătățească infrastructura educațională, ci și să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor din zona adiacentă unității de învățământ.
Cu o valoare de peste 14 milioane de lei, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014–2020, proiectul a inclus:
✅ reabilitarea și modernizarea completă a clădirii școlii;
✅ amenajarea și modernizarea căilor de acces: drumuri, trotuare, alei carosabile, parcări și spații verzi;
✅ construcția unui bazin de înot acoperit, cu o suprafață de aproximativ 750 mp, destinat elevilor și tinerilor din oraș.
Prin această investiție, Moldova Nouă devine unul dintre puținele orașe din România cu o școală gimnazială dotată cu bazin de înot, aliniindu-se standardelor marilor centre urbane.
🔹 Lucrările de modernizare privind clădirea școlii sunt aproape finalizate, aflându-se în faza de finisaje interioare.
🔹 Bazinul de înot este deja construit și acoperit, iar în prezent se desfășoară probe tehnice și ajustări finale.
🔹 Cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Moldova Nouă se lucrează și la împrejmuirea curții, amenajarea spațiului exterior și instalarea unor porți de acces moderne.
„Este un proiect extrem de important pentru copiii și tinerii din Moldova Nouă. Nu a fost ușor, dat fiindcă include mai multe componente, dar ne bucurăm că am reușit să accesăm un proiect cu bazin de înot în școală. Tinerii noștri merită cele mai bune condiții. Am învățat că nu contează în ce loc te naști, atâta timp cât ai oportunități să faci performanță”, a precizat primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma.



Această investiție nu este doar o reușită a administrației locale, ci o promisiune îndeplinită pentru comunitate, un model de bune practici în domeniul educației și al dezvoltării locale. Elevii vor beneficia de condiții moderne, iar orașul se va bucura de un spațiu care poate forma viitorii campioni ai sportului.
